În temeiul articolului L. 1233-3 din Codul muncii, o concediere din motive economice constituie o concediere făcută de un angajator din unul sau mai multe motive care nu sunt inerente persoanei salariatului rezultată din desființarea sau transformarea locului de muncă sau o modificare, refuzată de angajat, a unui element esențial al contractului de muncă, urmând în special: dificultăți economice, schimbări tehnologice, încetarea activității companiei, o reorganizare a afaceri necesare pentru a-și proteja competitivitatea. În această din urmă ipoteză, este o jurisprudență constantă că reorganizarea companiei necesară pentru a-și proteja competitivitatea nu poate fi invocată în mod valid decât atunci când o amenințare cântărește competitivitatea companiei și că aceasta este într-adevăr această amenințare. care justifică reorganizarea care a dus la ștergerea, modificarea sau transformarea posturilor (Soc. 31 mai 2006, nr. 04-47.376 P, RDT 2006. 102, obs. P. Waquet; 15 ianuarie 2014, nr. 12-23.869 , Jurisprudența Dalloz).
Astfel, preocuparea pentru o organizație mai bună nu scutește angajatorul de obligația sa de a caracteriza o astfel de „amenințare” (Soc. 22 sept. 2010, nr. 09-65.052, jurisprudența Dalloz).
Cu toate acestea, dacă judecătorul trebuie să verifice pentru orice demitere economică realitatea și gravitatea motivului invocat, aceasta nu îi aparține totuși
